Cea de-a douăzecişinoua ediție a evenimentului “Magia apei informate”, susținut de AQUA Carpatica, a avut loc joi, 31 octombrie 2019, în sectorul 2, Bucureşti, unde ne-am straduit să aflăm răspunsul in arta de a ne desena sufletul. Prin desen, culoare, joc si voie buna ne-am inspirat unii pe altii, astfel incat sa ne creionam, in seara de Halloween, pasii catre universul propriilor emotii interioare.
Viziunea fiecaruia difera si are o valoare proprie, personala, ce poate fi descifrata si interpretata cel mai corect de catre insasi persoana care realizeaza desenul sau mandala. Imaginile care prind culoare pe hartie sunt venite din „mintea” subconstienta.
Mandala vibrează armonios cu ființa noastră, ne pune în acord cu noi înșine, cu părțile profunde din noi. De aceea, când privim o mandala se considera ca aceasta ne armonizează forul interior, ne aduce liniște și pace, ne pune în echilibru, stimulează în noi idei creatoare, capabile să se orienteze spre un țel constructiv.
Carl Gustav Jung, psihanalist elvetian, a explicat că nevoia de a desena și privi mandale a apărut în timpul momentelor sale intense de dezvoltare personală. Apariția lor indică faptul că la nivelul psihicului are loc o profundă reechilibrare, ce îl face pe individ să acționeze integral asupra personalității. El mai afirma că atunci când sinele reușește să se exprime prin desen, inconștientul răspunde determinând o atitudine de reverență față de viață.
„Art trapia in sine, fie ca este sustinuta de mandale sau de alte desene sau jocuri, este o modalitate de a ne echilibra. Drept consecinta, ne putem bucura de o sanatate mai buna, de vitalitate, claritate, focus, randament si performante crescute, atat pe plan fizic, cat si psihic. Obtinem cu mai mare usurinta performante in orice domeniu, fie el de viata, profesional sau sportiv. Fiecare om îşi pictează viaţa în culorile sufletului. Este în sine o adevarată artă să ne punem pe hȃrtie emoţiile cele mai profunde, pe care nici nu le conştizam, dar pe care desenul le aduce la suprafaţă.
Aplicabilă oricui, ca o variantă blȃndă şi usoară, terapia prin artă aduce conştientizări rapide şi directe, reamintindu-ne cine suntem cu adevărat în spatele măştilor”– declara invitata Ileana Vlăduț , terapeută BFRP remedii florale (http://perfectlotus.ro).
Evenimentul lunar “MAGIA APEI INFORMATE” este organizat de Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).