Având în vedere că lunile următoare stau sub semnul lui Saturn retrograd, RĂBDAREA ne va fi un aliat mai mult decât necesar, pentru a face faţă provocărilor karmei.  O soluţie simplă şi la îndemana oricui în acest sens ne este oferită de remediul Impatiens, din terapia florala Bach.

Remediul floral Impatiens glandulifera ne aduce calităţile de răbdare şi blândete, corectând stările emoţionale negative în care predomină  nerăbdarea, tensiunile interioare şi irascibilitatea.impatiens

Personalitatea de tipologie Impatiens este foarte agilă (atât mental, cât si fizic) şi îşi doreşte să lucreze într-un ritm mai alert. Când îi supraveghează pe ceilalti, tinde să facă personal lucrurile, decât să sufere frustrarea de a urmări pe cineva care lucreaza mai lent decât standardul său. Preferă să lucreze singură, păstrându-şi propriul ritm, fără  a interfera cu alte persoane. Îşi preţuieşte independenţa.

Într-o stare negativă, personalitatea Impatiens se manifestă printr-un discurs rapid şi gesturi nervoase.  Când aceste stări nu sunt exteriorizate,  pot apărea alergii sau iritaţii la nivelul pielii.

Într-o stare pozitivă, personalitatea Impatiens are o mare capacitate de empatie şi de răbdare. Îşi va menţine în continuare agerimea minţii, inteligenţa şi rapiditatea în luarea deciziilor, dar şi le va folosi  înspre binele şi serviciul celorlalti, cât şi al lor personal.

O mamă inteligentă va avea mereu la îndemână remediul Impatiens, pentru cazurile în care copiii mai năstruşnici îi pun la încercare răbdarea! Interesant este faptul că tratamentul îi ajută direct pe copii, liniştindu-i, dar şi indirect pe mama, ca să îşi recâştige răbdarea pierdută.

Atunci când vi se pare că timpul trece prea repede sau nu vă mai ajunge, o doză de picături Impatiens face minuni, aducându-vă răbdare şi dizolvând tensiunile interioare.

Aşadar, chiar şi timpul se dilată … cu remediul potrivit!

Să avem timp din belşug pentru toate şi să-l utilizăm cu folos!

Terapeut BFRP remedii florale – Ileana Vlăduţ

Echilibrează nerăbdarea cu remediul floral Impatiens (Slăbănogul)
Ulei CBD Ulei de canabis Ulei CBD romania pret ulei de canabis canabis romania