„Focus to Green-Eco-life”, eveniment susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul înconjurător și viața verde a planetei, i-a inspirat de această dată pe copiii Școlii Gimnaziale Petre Ghelmez, din sectorul 2, București.

Continuăm și zilele următoare obiceiurile sănătoase, dar astăzi ne-am dat întâlnire cu cei mici, din clasa pregătitoare. Am aflat împreună detalii despre beneficiile igienei personale și ale mâncatului sănătos.

De ce igienă? Pentru că ieri, pe 15 octombrie, a fost Ziua mondială a spălatului pe mâini, zi dedicată creșterii gradului de conștientizare și înțelegere asupra importanței spălatului pe mâini cu apă și săpun, ca metodă simplă și eficientă prin care sunt prevenite boli și sunt salvate vieți.

Am desenat, ne-am jucat și ne-am amintit de beneficiile pe care ni le aduce apa, spălatul pe mâini, o hidratare corectă și obiceiurile sănătoase.

Pe 16 octombrie celebrăm și Ziua Internațională a Mâncării.

Ce înseamnă o alimentație sănătoasă

O alimentație sănătoasă este aceea care întrunește nevoile nutriționale ale indivizilor, furnizând alimente suficiente, sigure, nutritive și diverse pentru a putea avea o viață activă și a reduce riscul de îmbolnăvire. Alimentația sănătoasă include, între altele, fructele, legumele, leguminoasele (fasolea, lintea, mazărea), nucile, semințele și cerealele integrale, precum și alimentele cu conținut scăzut de grăsimi (în special, grăsimi saturate), de zahăr și de sare.

Ne-am răsfățat și de această dată cu tabletele de ciocolată Kinder, nelipsite de la evenimentele educative “Focus to Green Eco Life” și “Ape Curate Asumate”! Pătrunde și tu în lumea Applaydu, o experiență antrenantă concepută pentru copiii între 4 și 9 ani, care sprijină dezvoltarea celor mici prin activități de familie.

Ne dorim ca și tu să fii informat, astfel încât să devii conștient de importanța atitudinii personale față de mediul înconjurător și de propria sănătate.

Spală-te pe mâini cu apă și săpun. Nu uita să fii asumat, să menții zilnic acest obicei simplu, dar foarte sănătos.

Alege să faci ceva pentru tine și mediul în care trăim, astfel încât și generațiile viitoare să fie protejate!

„Să nu uităm că sănătatea noastră, viitorul Planetei, depinde de noi, de gradul nostru de implicare directă sau indirectă, prin conduita pe care o avem față de problemele de mediu”.

ACȚIONĂM ASTĂZI, PENTRU A SALVA VIITORUL!

Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, susţinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), ȋn parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

Obiceiuri sănătoase ce fac diferenţa la #focustogreenecolife