Evenimentele proiectului “Focus to Green-Eco-life” ȋţi aduc informaţii interesante despre apă şi „lumea verde” ce susţine viaţa pe Pământ.

Ne-am continuat astăzi seria întâlnirilor şi călătoria în lumea vie a mediului înconjurător. A venit rȃndul mediului acvatic, să ni se dezvăluie şi să ȋl ȋnţelegem mai bine, pentru a-l putea ocroti. Alături de copiii Grădiniţei Nr. 23, din Bucureşti. am discutat despre relaţia noastră cu apa, mediul acvatic, arborii şi plantele specifice, dar şi despre lumea invizibilă şi vindecătoare a acestora.

Cei mici au colorat peştişorii preferaţi şi alte vietăţi marine. Nu a lipsit apa, oferită de Aqua Carpatica, pentru o hidratare corectă.

Copiii au aflat mai multe despre natură, scopul fiind acela de a ne inspira pentru obiceiuri “verzi” pe care să le adoptăm.

Deşi acţiunile noastre conştiente pot fi modeste, acestea sunt menite să transmită un mesaj. 

Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, susţinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), ȋn parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

Cunoaşte şi ocroteşte mediul acvatic cu „Focus to green eco life”